M-au speriat mereu relațiile “corecte”. Era o vreme în care mai vedeam că apar unii ca ciupercile după ploaie, ba împreună, ba “luați”, ba cu vreun plod. Nu mă înțelegeți greșit, nu văd nimic rău în a fi cu cineva, ba mai mult a te și afișa cu asta. Însă unele relații, căsătorii…ce or mai fi, pe bune dacă le inteleg sau, mai bine zis, le apreciez.
Dar așa cum zice și bunica mea: Fiecare sac trebuie să-și găsească și el peticul. Așa și cu “specimenele” pe care nu le-aș fi văzut în veci cu cineva. E clar că par puțin uimită. Și cred că știți și voi genul ăla de replică puțin haiterita care ne-a venit mai devreme sau mai târziu tuturor în minte: Nu pot să cred că și ăsta/asta e cu cinevaaaa!
Eu recunosc, am zis-o de nenumărate ori. Și râd când zic asta…chiar râd.
Însă, privind detașat genul lor de relații, și aici nu fac excepție când zic “lor”, îmi dau seama că nu seamănă deloc, dar deloc cu povestea mea. Poate că nu am una, însă atunci când voi începe cu adevărat să o scriu, știu că va fi exact așa cum mi-am imaginat-o ori de câte ori m-am văzut fericită alături de cineva.
Eu știu că în povestea mea vor fi două personaje așa frumoase, adică,și eu pentru el și el pentru mine. Și aici mă refer la frumusețea aia…pe de-a-ntregu’. Și nu vom încerca să jucăm un rol, eu de fată cuminte, gospodină, ascultătoare și nu-mai-știu-eu-cum și el de tip serios, care în prima fază face totul după reguli după care sfârșește în a fi un necioplit care a făcut totul din complezență inițial.
anormal
Eu știu că “noi” vom din prima faini, că vom râde de toate glumele, mai puțin bune ale celuilalt, că vom iubi diminețile, că nu ne va interesa că unele lucruri “nu se fac așa pentru că nu e bine”, că vom iubi la fel de mult toate duminicile, care până acum erau doar ale mele, că nu vom bea prea multă apă, nici eu nici el…dar vom mai bea ceai, că nu ne vom planifica prea mult lucrurile, că vom avea o mie de momente în care ne vom surprinde cu nimicuri unul pe celalalt, că uneori vom găti, că alteori vom dormi, că vom avea cele mai lungi îmbrățișări, că ne va păsa mereu de celalalt, știu că vom avea atâtea poze cu zâmbet, știu că sunt un infinit de locuri în lumea asta care ne așteaptă, știu că vom aduna atâtea povești împreună, încât nu ne vom îngrijora că nu aveam ce să le spunem nepoților, știu că e azi așa aproape și mâine atât de departe de ziua în care am început să-l aștept….și mai știu că…mai sunt atâtea de spus și mai ales de trăit.
