Mi se pare firesc de nefiresc că azi când o tipă știe să bucătãrească ceva, tipilor li se pare foarte wow. E un fel de sport extrem și latura asta. Ești cumva o curajoasă când prinzi o tigaie de mâner și mai știi și cum să-o mânuiești. Ce Ioana d’Arc, acum cuțitul pare armă albă când e folosit corespunzător. Eu nu gătesc, sau cel puțin eu așa cred.
Faptul că aș putea face niște paste, câteva salate, chiar și o friptură și că prajituresc seara de drag, nu cred că se poate numi “gătit”. Nu am făcut o ciorbă în viața mea, chiftele, sarmale nici atât iar tocănițele , sosurile mi se par deja SF. Însă nu bravez cu asta și nici nu mă feresc să o recunosc.
Chiar dacă am susținut mereu că sunt o bună gospodină (deși știu că cel mai probabil sunt și singura care crede asta), nu mi-am dorit nicicând să miros a mâncare gătită. Asta nu mi se pare deloc feminin, oricât de bună ai face ciorba de perișoare.
Pe vremuri însă, “testul măritișului” era trecut cu brio dacă știai să faci mămăligă. Mi s-a părut de-a dreptul genial când am făcut bulz într-o zi, iar unul din bunii mei prieteni, după ce a mâncat mai bine de jumătate de porție, a realizat :”Da’ tu știi să faci mămăligă!?” Era ca și cum mă întreabă ” Tu știi să faci Foie gras!?”
