N-am mai scris de ceva vreme. N-am mai scris…că n-am mai scris. Nu știu dacă am o explicație tocmai logică. Cert e că de curând am schițat câteva articole faine ce-mi propun să le urc ușor, ușor și pe blog.
Însă azi ziceam să scriu ceva de fericirea asta ambalată puțin neconvențional. Am scris acum mai bine de 6 ani un articol în care încercam să găsesc frânturi de fericire ale oamenilor, nimicuri de zi cu zi. Viața m-a crescut însă mai mare de atunci și acum mă uit uneori la “fericirea” unora dacă o pot numi așa, pedalând agale prin oraș. Ce pot spune, e ,că e oarecum altfel decât fericirea mea. Se măsoară în cai putere, în restaurante simandicoase și excursii pretabile de un check în Fericirea costă 2,5 lei/ora.
Mie cred că mi-e bine cu puțin, sau cu ce alții văd puțin. Luni am fost în oraș, hai-hui. Am ajuns și-n Herăstrău. Am fost pe lac. M-am gândit că va fi cald, că mă voi plictisi…nazuri de fetiță. Apoi am simțit că a zis El …Hai! și am pășit într-o barcă albastră cu alb ce ne-a dus ușor. Auzi pe alocuri câte un clipocit de apa, mai trece un vaporaș, în rest liniște…liniște și multă pace ,așa, interioară. Am tras barca lângă un mal și de aveam ceva să aștern în barcă vă garantez că adormeam acolo.
5 lei / oră și cum ar zice și celebra carte “Trei într-o barcă” în banii ăștia pot încăpea până la 3 persoane. Noi însă am fost doi, la noi fericirea a costat 2,5 lei/oră.
Cred că sunt nespus de multe lucruri “ieftine” pe lumea asta, totul e să aveți inspirația să le vedeți și poată o mână lângă voi să zică :”Hai!”
