Amintiri scrise si rescrise

Realista

Dimineață am redescoperit în casă o mulțime de cărți și agende de care ai mei s-au debarasat acum vreo lună tocmai pentru că..erau ale mele. Nu am reușit să le despachetez până acum…dar azi, am găsit printre ele și o agendă în care îmi notam mesaje.. din 2007, primite pe telefon.
Nu am zăbovit prea mult cu ele, doar i-am trimis unui bun prieten unu din mesaje fotografiat pentru a-i reaminti că ne cunoaștem de ceva ani.

Apoi a trebuit să ajung în Victoriei și pe drum m-am oprit la librăria de la care-mi cumpăr creioane încă din liceu. Nu s-a schimbat nimic de atunci. Eu îmi cumpăr pixuri la fel de colorate și creioane care mi se par mie că scriu frumos ( menționez, ele scriu…că eu nu am scris niciodată descifrabil. Doar că în mintea mea dacă am chestii drăguțe de scris am șanse să scriu mult mai ordonat, dacă nu chiar citeț.)

Chiar și gumele de șters au rămas la fel din 2007 până acum… și nici eu nu cred că m-am schimbat prea mult.

Leave a Reply

Next Post

Parfumuri de dama Chanel Originale

Odata cu trecerea timpului, doamnele si domnisoarele au dezvoltat o adevarata pasiune pentru parfumurile originale ale celor mai renumite branduri de pe piata. Atunci cand discutam despre parfumuri de dama, cu siguranta ne fuge mintea si spre Chanel, care este unul dintre brandurile pe care femeile le adora, iar parfumurile […]